Până acum câțiva ani, nu reușeam să porționez un pui ca să-l gătesc. Cumpăram mereu bucățile deja tăiate, iar dacă se făcea să avem un pui în frigider, sarcina de a-l tranșa îi revenea mereu, negreșit, lui Dan.
Odată însă mi-am făcut curaj și l-am porționat eu. M-am luptat practic cu el. A ieșit un dezastru, dar devenise într-un fel sau altul bucăți.
Apoi, ușor, ușor am început să îmi fac curaj. Și la acest curaj de a tăia un pui în bucăți, s-a adăugat pasiunea mea pentru mirodenii și am început să gătesc constant. Mi-am dat seama că dacă ai ceva carne în casă (la început nu știam ce aș putea găti fără carne căci tradiția românească e bogată în așa ceva) și niște ierburi, o tavă în care nu se lipește ce pui, iese ceva nemaipomenit: se face un abur plăcut mirositor în bucătărie și ajunge ceva aromat în farfurie.