Mi s-a părut foarte interesant de explorat această imagine a copilului care citește așa cum am întâlnit-o într-o povestire a scriitoarei suedeze Selma Lagerlöff. Apoi m-am gândit să extind aria de căutare și mi-au mai venit în minte alte cărți în care există copilul cititor, drept pentru care am hotărât să scriu câteva articole pe această temă.
Selma Lagerlöff este prima femeia care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie primită în Academia Suedeză (1914).
A crescut într-o familie înstărită, în Suedia. La vârsta de 3 ani s-a trezit cu un picior paralizat, maladie după care nu și-a revenit niciodată complet, motiv pentru care a studiat de acasă.
(Îmi vine în minte o altă scriitoare care copil fiind, a studiat acasă – Beatrix Potter despre care am scris aici)
A început să fie apreciată ca scriitoare abia după ce poveștile sale au fost traduse în limba daneză.
Este cunoscută pentru cartea Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, carte după care a fost făcut un desenat animat cu episoade pe care îl urmăream cu entuziasm la televizor când eram mică.
Băiețelul care zbura pe spatele unui gâscan și ajungea în fel și fel de locuri mi-a revenit într-o zi în minte, în urmă cu 7-8 ani. Am căutat pe Google și abia atunci am aflat că este un desen făcut după această carte. Atunci am aflat și despre Selma. Cum în perioada aceea devenisem interesată de literatura pentru copii, am aprofundat subiectul la bibliotecă și am cumpărat în timp două cărți scrise de această scriitoare suedeză. Prima a fost, bineînțeles, Nils și cea de-a doua, Cartea de Crăciun.
Cartea de Crăciun este o colecție de povestiri scrise în jurul acestei sărbători. Pe coperta 4 a cărții este redat un fragment scris de Herman Hesse despre Selma Lagerlöff care îi face mare dreptate: “Nimeni în Europa nu poate spune povești atât de frumos ca ea.”
Povestirile ei sunt stranii. Pentru copii mai mari și adulți iubitori de legende. Stilul este unul sobru, dar plin de farmec.
Prima povestire din această colecție, “Cartea de Crăciun”, este scrisă la persoana I. Protagonista este o fetiță care își dorea foarte mult să primească o carte de Crăciun. Doar că primește foarte multe daruri care să o facă să coasă mai bine: o cutie de lucru cu compartimente mici cu ace de cusut, ghem de lână de stopat, jurubiță de mătase neagră, ceară și ață; o perniță brodată pentru acele de cusut; un degetar de argint; un tipar cu litere brodate; o foarfecă pentru brodat pusă într-un toc făcut dintr-un clește de homar; o bucată de mătase; un ac de croșetat, elegant, din os; un mosorel pentru resturile de ață; un gherghef.
La final, primește și o carte numai că aceasta era scrisă în franceză, iar fetița nu prea știa franceză căci o studiase abia un semestru și cunoștea doar expresii de genul: “pălăria mică a omului mare” sau “umbrela verde a bunului tâmplar’. Cine nu își amintește tipul ăsta de sintagme pe care le învățam și noi la orele de limbă străină?! Eu îmi amintesc.
Cartea era însă atât de frumos ilustrată că fetița se apucă de descifratul ei cu ajutorul unui dicționar. După o oră, a putut traduce prima propoziție: “Il était une fois un roi”. Îmi place această veridicitate și totodată felul în care este surprinsă inocența fetei.
Ce îmi mai place la această povestire. Totul.
Începutul fixează tradițiile de familie în zi de sărbătoare. Cine venea în vizită, care era locul fiecăruia la masă, ce mâncau, când primeau cadourile.
(Ca idee, ce se afla pe masa de Crăciun a familiei: pește sărat pregătit la cuptor, budincă de orez, foietaje, o carafă mare din argint cu bere de Crăciun, iar pentru decor două lumânări duble, făcute în casă, așezate în sfeșnice.)
Faptul că este încărcată de semnificații, deși scurtă ca întindere narativă.
Am citit cu multă curiozitate despre toate instrumentele de cusut care puteau exista și despre eleganța lor, din ce materiale erau confecționate etc.
De asemenea, am înțeles tristețea fetiței care era încurajată pe un drum pe care ea nu era neapărat fericită să meargă: să coasă mai bine și mai frumos. Aici s-ar putea discuta mai mult, dar nu acesta e rostul acestui articol.
Punctul culminant al povestirii este momentul în care fetița primește cartea, tocmai atunci când credea că nu o să o mai primească. Cei din familie au vrut să îi facă o surpriză și au creat un veritabil moment de suspans făcând-o pe fetiță în felul acesta să se bucure enorm, poate un pic mai mult decât s-ar fi bucurat dacă ar fi primit de la început cadoul mult dorit.
Mi-a plăcut partea aceasta, că familia cunoștea și respecta pasiunea fetei. Mai ales că în acele timpuri unei fete îi stătea mai bine cosând decât citind. Chiar glumeau cei din familie cu ea, spunându-i că după ce a primit asemenea daruri, va fi o croitoreasă pe cinste.
Cartea pe care micuța cititoare o primește se numește Nouveaux contes de fées pour le petit enfants par Mme la contesse de Sègur.
Tradiția de Crăciun mai însemna și posibilitatea de a citi până târziu. Odată cu următoarele rânduri din povestire, se conturează cel mai frumos portret de copil cititor pe care eu l-am găsit în cărți:
“… la Mårbacka regula e ca în seara de Crăciun, când mergem la culcare, avem voie să tragem o măsuță lângă pat, să aprindem acolo o lumânare și pe urmă, lungiți sub plapumă, să citim cât ne poftește inima. Asta-i cea mai grozavă dintre toate plăcerile Crăciunului. Ce poate fi mai plăcut decât să stai în pat cu o carte interesantă primită în dar de Crăciun, o carte pe care n-ai mai văzut-o niciodată și de care nici ceilalți din casă n-au auzit, și să știi că ai voie să citești pagină după pagină până ți se închid ochii?”
Trebuie să recunosc că nu am mai întâlnit în nicio carte pasiunea așa de mare pentru citit la un copil. Cu siguranță, scriitoarea s-a inspirat din viața ei în realizarea acestui personaj. Numai o cititoare atât de pasionată ar putea deveni o scriitoare atât de talentată pe cât a fost Selma Lagerlöff.
“Cartea de Crăciun” a apărut la editura Humanitas junior, în 2011, selecția textelor și traducerea din suedeză de Liliana Donose Samuelsson; ilustrații de Ilon Wikland.