După ce am citit diferite cărți pentru copii în ultimii ani, mi-am format o idee destul de clară despre ce înseamnă cartea pentru copii. Gândidu-mă mai mult la cine m-a influențat decisiv, am ajuns – în mod surprinzător – la 4 nume de autori: două din literatura universală și două din literatura română.
Acesta va fi un articol în două părți, dedicat celor două categorii.
Din ceea ce numim literatură universală sunt două nume care cred eu că surprind cel mai bine spiritul copilului și al copilăriei: scriitorul american Maurice Sendak și scriitoarea britanică Beatrix Potter.
Din literatura română, am, la fel, două nume: Ana Blandiana și Gellu Naum. Spre deosebire de ceilalți doi, acești scriitori au scris și literatură de oameni mari. Asta ar fi o observație interesantă: că în spațiul românesc nu există prea mulți autori specializați pe cartea pentru copii cum au alte culturi. Oare de ce?
Am numit într-un mod prietenos primul articol folosind prenumele scriitorilor: Maurice și Beatrix. Sunt în ordinea în care i-am descoperit.
Maurice și Beatrix
Cred că datorită acestor doi scriitori de cărți pentru copii am înțeles ce înseamnă literatura pentru copii.
Mai întâi l-am descoperit pe Maurice. Din fericire la începutul pasiunii mele pentru cartea pentru copii. Ceea ce m-a impresionat a fost povestea cărții lui “Where the Wild Things Are”, cum doi ani de zile librarii au refuzat să o recomande pentru că li se părea prea înfricoșătoare pentru copii.
Cartea aceasta a fost tradusă la noi sub titlul “Regele tuturor sălbăticiunilor” de Roxana Jeler și a apărut la editura Arthur, în 2014.
Maurice a fost și ilustrator la fel ca și Beatrix.
Cei doi autori care îmi plac mie atât de mult sunt foarte diferiți ca stil.
În vreme ce Beatrix este recunoscută pentru realismul ei, pentru reprezentarea lumii înconjurătoare, este solară și are povești “blânde”, Maurice este exact opusul. Am citit de curând un articol despre Maurice, de fapt, un interviu mai vechi din revista “New Yorker” de unde am aflat foarte multe lucruri interesante legate de el, de muzica pe care o ascultă și care îl inspiră (Wagner, Mahler, Mozart), dar și de unde se “trage” fundamentul mai dark al poveștilor sale – din el însuși.
“Regele tuturor sălbăticiunilor” a fost publicat în anul 1963. Sălbăticiunile sunt create după modelul unchilor și mătușilor care îl enervau pe scriitor când acesta era copil.
Dacă stau să mă gândesc bine, nu știu pentru ce vârstă ar fi cartea aceasta, e plină de substanță, am citit-o și recitit-o de multe ori și de fiecare dată mă surprinde deși aproape că știu povestea pe de rost – textul e foarte scurt, imaginile foarte multe și mari.
Așa cum am mai spus, și Maurice și Beatrix sunt și autori și ilustratori. Mi se pare un mare privilegiu lectura acestui tip de carte – gândită ca text și imagine de același om.
Maurice s-a născut la 10 iunie 1928. A murit la vârsta de 83 de ani.
Beatrix s-a născut la 28 iulie 1866. S-a stins la vârsta de 77 de ani.
Dacă mă surprinde ceva cu adevărat la Beatrix Potter este sensibilitatea cu care redă, mai ales prin ilustrație, figura mamei (-iepuraș) în poveștile ei. (Animalele preferate, reprezentate cu prisosință sunt iepurii și șoriceii).
Beatrix a fost un copil solitar, a avut guvernante de mică, părinții ei au ales pentru ea o educație elitistă care presupunea și un anume tip de izolare pentru ea. Și-a petrecut copilăria în Scoția și în Lake District, pictând, înconjurată de peisaje frumoase și de nenumărate animale de companie.
Nu a avut copii, s-a căsătorit la 47 de ani, iar împreună cu soțul ei a îngrijit ferma Hill Top din Near Sawrey, un sat din Lake District. Această proprietate a fost cumpărată de Beatrix cu banii obținuți din vânzarea cărților pentru copii scrise și ilustrate de ea și dintr-o moștenire primită de la o mătușă.
Când avea 36 de ani a publicat “Povestea lui Peter Iepurașul” (a fost prima carte publicată de ea, în anul 1902).
Beatrix a fost pasionată de știință. A descoperit și pictat tipuri noi de ciuperci, totul pornind de la microscopul pe care l-a împrumutat de la fratele său.
Eu cred că solaritatea poveștilor sale vine și din această pasiune a ei pentru știință. Iar felul în care Beatrix a îmbinat curiozitatea față de lumea încojurătoare cu pasiunea ei pentru basme și povești cu zâne este cu adevărat admirabilă. That’s what artists do.
Noi avem acasă “Aventurile lui Peter Iepurașul”, patru povești, traduse după ediția originală autorizată de Frederick Warne de Ioana Bâldea Constantinescu și publicate la editura Arthur în 2016.
Acestea sunt printre primele povești pe care i le-am citit Adei când era bebeluș.
Îmi amintesc foarte bine zilele acelea de toamnă însorită, de dinainte de plimbarea zilnică – ritualică – în Parcul Tineretului. Ea avea 2-3 luni. Își ținea piciorușele pe carte și eu îi citeam de la mine din brațe.
“Aventurile lui Peter Iepurașul” este o colecție extraordinar de frumoasă de povești și de ilustrații. Sunt pline de candoare, iar dacă ar fi să folosesc metafore pentru a le descrie, aș spune că aceste povești și ilustrații ale minunatei Beatrix îmblânzesc inimile serioase ale oamenilor mari și deschid inimile curioase ale celor mici pentru totdeauna. De aceea, cred că Beatrix Potter este acel tip de scriitoare care creează prin text și imagine o atmosferă blândă, ocrotitoare care nu se uită – poate evenimentele din poveste le mai uităm, dar senzația aceea de bine rămâne.
Și lui Dan i-a plăcut foarte mult de Peter, iar când a fost prima oară plecat din țară după ce s-a născut Ada, i l-a adus pe Peter Iepurașul din pluș, din Anglia. Ada avea atunci 4 luni, l-a îndrăgit pe loc și chiar și astăzi se numără printre jucăriile ei preferate. Astă iarnă, de exemplu, când ningea afară, îi arăta și lui Peter pe fereastră cum ninge după ce eu îi arătasem ei. Și-i arată tot felul de lucruri, în general.
Maurice nu are această delicatețe – să o numim formal așa – pe care o au poveștile scrise și ilustrate de Beatrix, dar chiar și așa, este un autor foarte îndrăgit și astăzi, iar cărțile lui traduse în românește sunt și printre cele preferate de Ada care deși e foarte mică, le răsfoiește cu atenție și curiozitate.
Poate pentru că dă glas acelor părți mai negre din noi toți, iar copiilor, cel puțin când sunt așa de mici, nu le e frică de aproape nimic. Cel puțin, nu de poveștile și de ilustrațiile lui Maurice Sendak.
Pe Maurice Sendak îl asemăn, ca experiență de lectură, cu Thomas Mann.
Mi-amintesc foarte bine că în urmă cu câteva veri, când citeam “Muntele vrăjit” aveam senzația de perfecțiune a textului. Fiecare cuvânt, propoziție și frază păreau foarte bine gândite, perfect acordate, iar romanul ca întreg părea un castel construit cu măiestrie. Același sentiment îl am azi, când recitesc “Regele tuturor sălbăticiunilor” sau orice altă carte a lui Maurice.
Există și un film făcut după Max (așa se numește personajul principal din “Regele tuturor sălbăticiunilor”), filmat în prezența lui Maurice. Foarte interesantă ideea mi s-a părut, să faci un film după o carte care nu are mai mult text decât o jumătate de pagină A4.
Maurice are dreptate, copiii nu se sperie de textele și mai ales, de desenele lui. Ada, la 3 ani ai ei proaspăt împliniți, răsfoiește foarte atentă și concentrată de parcă ar citi ultima carte tradusă în românește a lui, “Undeva, în lumea largă”. Iar scena, destul de scary, în care Ida cântă și nu este atentă, iar spiridușii intră pe geam și o răpesc pe surioara ei pe care o înlocuiesc cu o fetiță de gheață, este cea la care Ada se uită cel mai mult și cel mai des, curioasă, fără să se sperie absolut deloc deși la vârsta aceasta are surse de frică – cum ar fi mașinile sau vacile, din motive încă misterioase pentru noi (mai ales referitor la vaci).
În românește sunt 3 cărți ale lui Maurice Sendak traduse. Am să le prezint pe scurt în ordinea apariției edițiilor originale.
“Regele tuturor sălbăticiunilor” apărută în anul 1963, a fost tradusă de Roxana Jeler și publicată în 2014, la editura Arthur. Este o carte care a primit multe premii: în 1964 Medalia Caldecott pentru cea mai remarcabilă carte ilustrată a anului (Medalia Caldecott este un premiu care pentru mine este un reper important atunci când aleg o carte pentru copii), în 1970 Premiul Hans Christian Andersen, iar în 1996 Medalia Națională a Artelor.
Toate aceste premii sunt acordate pentru că Maurice este considerat un autor care a revoluționat modul în care se scrie și se ilustrează cartea pentru copii.
Cea de-a doua carte a fost “În bucătăria de noapte” – publicată pentru prima oară în 1970, tradusă la noi de Florin Bican, apărută în 2019, la editura Arthur. Este o carte distinsă cu Caldecott Honor.
Cea de-a treia este “Undeva, în lumea largă”. Este tradusă din engleză de Vlad Russo, apărută în 1981, publicată la noi anul acesta, în 2020.
Spre deosebire de celelalte două care au protagoniști băieței, această carte este preponderent feminină. Protagonista este o fetiță, pe nume Ida, pe care Maurice a creat-o după modelul surorii lui care a avut grijă de el când era mic.
Și acestă carte a fost distinsă cu Caldecott Honor.
Închei cu greu această discuție pentru că ar mai fi foarte multe de spus.
Sper ca Maurice și Beatrix să vă placă și să vă inspire!