Pe la mijlocul lui iunie anul trecut, am observat într-o seară ceva maroniu sus pe un colț al draperiei noastre de la dormitor. Era un pic de pământ uscat. Cum o fi ajuns tocmai acolo? Negăsind nicio explicație, am lăsat totul în aer.
A doua zi, am lăsat fereastra întredeschisă cum o lăsam de obicei și, pe la prânz, după plimbarea în parc cu Ada, când ea dormea în camera ei, am revenit în dormitor. Nu știu cum mi-am aruncat privirea în sus și am observat ceva mult mai elaborat de data aceasta pe mijlocul draperiei. M-am uitat atentă: era un cuib. Un cuib de pământ care semăna cu un ulcior de lut în miniatură. Absolut spectaculos, perfect construit, mic și delicat de parcă ar fi fost o bijuterie rară realizată cu multă pricepere și talent. În realitate, cred că așa și este. Numai că dincolo de aceste considerente estetice, alta era problema noastră: ce e cu acel cuib în dormitor? Cine și când l-a construit că trecuseră doar câteva ore de când plecasem din casă și nu auzisem și nu văzusem nimic?
L-am fotografiat încercând să văd dacă era ceva înăuntru căci nu ajungeam suficient de sus ca să văd eu cu ochiul liber. Și oricum, mi-era cam teamă să nu fie cine știe ce insectă-balaur acolo. Imaginația noastră capătă valențe fantasmagorice când vine vorba de insecte, am mai vorbit despre asta și în articolul cu păianjenii – adulții se sperie teribil de micile vietăți.
N-a durat suspansul prea mult pentru că în scurt timp, am auzit și văzut în jurul cuibului o insectă mărișoară, cam de 2-3 cm, care semăna cu o viespe dar avea un fel de codiță spiralată care m-a dus cu gândul la un scorpion. Viespea-scorpion am numit-o îndată și mi s-a făcut brusc frică de insecta pe care o botezasem astfel.
A urmat apoi un lung șir de izgoniri (din partea mea) și de reveniri (din partea ei) care s-au întins pe durata întregii zile și a întregului apartament – în sensul în care viespea a descoperit și alte ferestre întredeschise ale casei în care se chinuise să își contruiască cuibul prețios. Și chiar când totul era închis, nu renunța, revenea din jumătate în jumătate de oră să vadă dacă nu cumva are cum să ajungă la cuib.
În timpul acesta, am aflat datorită lui Dan căruia i-am povestit toată aventura mea că viespea-scorpion se numea, de fapt, viespe de noroi sau, citind după aceea mai multe, Sceliphron curvatum. El a căutat mai multe informații pe baza a ceea ce îi spusesem și a descoperit astfel că această viespe și-a construit cuibul din noroi (de unde și numele său), că urmează să pună un ou în el și că odată cu oul va aduce acolo și un păianjen pe care îl va paraliza în prealabil cu veninul său (ca să aibă puiul ieșit din ou ce păpa când se naște), apoi va sigila cuibul și va pleca. Câte lecții noi am aflat despre mama natură cu această vizită neașteptată!
M-au uimit în ziua aceea insistența viespei, inteligența ei, faptul că a descoperit (probabil după miros) alte căi de acces către cuib. Mi-a părut rău că a trebuit să o alung dar chiar nu voiam să facem crescătorie de viespi de noroi – căci am înțeles că puii odată ieșiți se reîntorc la locul cuibului și, probabil, încep să își facă și ei familia lor.
Imaginea cuibului minuțios mi-a rămas în minte și acum, era incredibil de elegant construit – când l-a dat Dan jos de acolo, l-am atins și eu cu emoție, mirare și, bineînțeles, un strop de teamă deși era gol-goluț. Am citit că viespile de noroi îl construiesc foarte repede, în două-trei ore, astfel se explică de ce dimineața nu era nimic pe draperia noastră și la prânz era gata de a găzdui viitorul pui.
Căutând mai multe informații despre această viespe, am citit un articol scris cam în aceeași perioadă cu întâmplarea noastră în care se menționa că oameni din Republica Moldova, speriați de invazia viespilor de noroi care își făceau cuiburi peste tot prin casele lor, au luat legătura cu Institutul de Zoologie. Drept răspuns, un profesor de la institut a explicat caracteristicile insectei pe care le recunoșteam și noi raportându-ne la viespea noastră. Cel mai mult ne-a amuzat ideea sau, mai degrabă, îndemnul profesorului de a lua ca un compliment vizita acestei viespi căci dacă și-a făcut cuibul la noi, înseamnă că avem o casă drăguță, sigură și ecologică. Nu știm dacă lucrurile stau chiar așa, dar nu pot să nu mă întreb: luna viitoare va veni în vizită? Căci dacă am înțeles bine, se reîntorc în locurile care le-au plăcut pentru a-și face cuibul din nou.
Rămâne de văzut dacă viespea de noroi își va aminti de noi, noi cu siguranță nu am uitat de ea.
3 răspunsuri la “Viespea de noroi și cuibul”
Pare a fi o insecta mult mai inteligenta decat ne putem gandi noi. Dragute si informatiile gasite despre ea si a reusit sa ne trezeasca interesul. Oare chiar se va intoarce?
Mulțumim, Elena.
Vă ținem la curent, dacă revine, cu siguranță vom povesti despre ea ☺️
Foarte util articolul. Am primit si eu un astfel de “musafir” si nu stiam cum se numeste. Imi pare bine sa aud ca “avem o casă drăguță, sigură și ecologică.” Dar totusi cum scap de ea? E a doua oara cand isi face cuib.🙃